Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii

ACCEPȚI O PROVOCARE? 

Te provoc să îi oferi copilului zilnic un alt fruct sau legumă! 

Află aici mai multe !

Nou Gogoși pufoase coapte și umplute cu gem

”Haidați la gogoașe!” Parcă și acum o aud pe bunica mea cum ne chema. Gustul și mirosul gogoșilor mă duce cu gândul departe, la copilăria mea petrecută la bunici în inima Ardealului, când bunica  ne făcea cu mare drag ”un vailing plin cu gogoașe” (așa spunea ea la un castron imens cu gogoși). Din păcate, bunica nu mai este și nici nu a apucat să îi pregătească domnișoarei T ”gogoașele” ei delicioase. Așa că, m-am gândit să îi ofer și eu celei mici ceva din gustul copilăriei mele și, împreună, am plecat în marea aventură a gogoșilor.

Ne-am pus pe treabă și vedeți și voi ce a ieșit. Noi suntem mândre de gogoșile noastre (sunt sigură că și bunica!).

Rețeta este una simplă, clasică, doar că am ales să modific coacerea lor. Astfel că, în loc să le fac o baie zdravănă în ulei, am ales să le coc la cuptor. Te asigur că sunt la fel de delicioase, casa miroase la fel de bine ca și la cele prăjite, doar că sunt mai sănătoase și se mențin mai bine chiar și mai multe zile (asta în cazul în care rămân!). Se pot umple cu gem, cremă de ciocolată, cremă de vanilie sau orice altceva ce le place celor mici.


          Timp de preparare: 3 ore și jumătate ( din care 3 ore timp de odihnă)


          Timp de gătire: 13 - 15 minute

          

        Număr de porții: 15 bucăți       


Iată cum prepar eu Gogoși pufoase coapte și umplute cu gem:




- 300 gr făină (cernută)

- 50 gr zahăr

- 7 gr drojdie uscată

- 200 ml lapte

- 40 gr unt (20 gr pentru aluat și 20 gr pentru glazurat)

- 2 gălbenușuri (la temperatura camerei) 

- un vârf de linguriță sare ( aprox. 2 gr)

- zahăr pudră pentru ornat

- opțional poți adăuga aromele favorite: vanilie, coajă de lămâie sau portocale


 Ai uitat să scoți oul din frigider sau ești în grabă? Vezi metoda rapidă de a aduce oul la temperatura camerei






I. Începi prin a prepara o maia astfel (este important să urmezi acești pași esențiali pentru obținerea unor gogoși pufoase):

- încălzești laptele la 40 grade C în care topești zahărul;

- într-un bol pui 200 gr făină (restul îl lași pentru formarea aluatului) și adaugi drojdia, untul topit, gălbenușurile și torni laptele;

- amesteci ingredientele până obții consistența unei creme;

- lași la temperatura camerei timp de 30 de minute pentru a se activa drojdia.


  


II. Când maiaua este gata, poți proceda la formarea aluatului, folosind 2 metode: frământarea manuală sau frământarea în malaxorul de aluat (cu cârlig).


III. Dacă alegi frământarea manuală:

- în bolul în care ai făcut maiaua cerni din nou făina amestecată, în prealabil, cu sarea;

- cu o lingură de lemn (fiind mai lipicios, să nu ți se lipească de mână) încorporezi făina în maia. Începi să amesteci cu lingura, cu mișcări ferme (ca în pozele de mai jos) până începe să se activeze glutenul din făină, iar aluatul va deveni mai legat. Durează aproximativ 10 - 12 minute.


IV. Dacă alegi frământarea la malaxorul de aluat:

- transferi maiaua în bolul malaxorului (sau pregătești de la început maiaua în bol), cerni făina amestecată cu sarea, setezi robotul la o viteză medie spre mare și frămânți până aluatul se dezlipește de pe bol (aproximativ 7 - 8 minute).


V. După ce aluatul este frământat, îl lași la dospit, la temperatura camerei timp de 1 oră - 1 oră și jumătate sau până când își dublează volumul.




VI. A sosit momentul să formezi gogoșile. Pe o planșă cerni puțină făină, întinzi aluatul de aproximativ 1 cm grosime și tai formele favorite (cercuri, pătrate, triunghiuri, lasă-ți imaginația în voie). Unge cu puțin unt marginile formei pentru a nu se lipi de aluat.

Poți să ceri ajutorul și celor mici!


       


VII. Pentru o coacere uniformă și rapidă eu folosesc grătarul de la cuptor, pe care pun hârtia de copt. Astfel, transferi pe hârtia de copt gogoșile și le lași la dospit:

- la cuptorul electric la temperatura de 40 de grade C timp de 30 minute sau

- la temperatura camerei 1 oră, acoperite cu un șervet de pânză.




VIII. Pre-încălzești cuptorul la 200 grade C și, după ce au dospit, coci gogoșile, pe șina din mijloc a cuptorului, timp de 13 - 15 minute sau până devin aurii. Când sunt coapte, le scoți din cuptor și le transferi pe un grilaj  pentru a se răci. După ce s-au răcit puțin, cu un șervețel de hârtie sau o perie, dai jos excesul de făină.

Topești untul și, cu o pensulă glazurezi gogoșile, până devin lucioase, apoi cerni zahărul pudră. Poți combina zahărul cu puțină scorțișoară. 

După ce s-au răcit le umpli cu gem folosind un poș sau o siringă de ornat ori, pur și simplu, un cuțit.




Gogoșile pufoase coapte și umplute cu gem sunt gata! Este momentul să îi chemi și tu pe cei mici să se înfrupte din aceste bunătăți. Vă doresc poftă bună!





Vrei să știi ce aport nutrițional aduce organismului acest fel de mâncare?








Poate te interesează și:

Trucuri în bucătărie -  Ponturi MamaChef

Răsfață-ți pielea cu ingredientele din cămară - Cosmetica din bucătărie

Distrează-te cu cei mici - Idei de activități pentru copii

Informații utile despre alimente - Știai că...?




Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Gogoși pufoase coapte și umplute cu gem

  • Vizualizări: 199
  • Cod produs: GPCUG
  • Disponibilitate: În Stoc
Știai că...? - Despre alimente