-
Coșul este gol!
Te-ai gândit vreodată cum pastele fiind atât de adorate de copii, pot deveni un adevărat aliat în convingerea celor mici de a consuma alte alimente cu care nu sunt tocmai cei mai buni prieteni (legume, carne sau brânzeturi) . Iată câteva idei:
1. Cel mic este fan al pastelor scăldate în sos? Perfect, este un moment excelent să îmbogățești sosul cu diverse legume, bine camuflate de ochii ageri ai micului mofturos.
2. Dar dacă ai acasă un fan al pastelor la cuptor este și mai bine, pentru că, pe lângă pastele adorate si sosul cremos, poți strecura câteva bucăți de carne sau brânzeturi.
3. Iar dacă ai un fan adevărat al pastelor, poți sa ii oferi varianta vegetariană a pastelor create chiar de voi, împreună: spaghete din dovleac create cu furculița sau tagliatelle din morcovi sau zucchini realizate cu dispozitivul de curațat legume.
vezi Reteta
Pâna acum am vorbit despre paste doar ca aliment. Dar pastele nu sunt doar pentru mâncat, ci și pentru jucat, astfel aș vrea să îți propun câteva idei de activități de realizat împreună cu cei mici:
Copiii mai mici pot să își dezvote motricitatea trecând spaghetele printr-o strecurătoare de paste întoarsă invers
Cei mai mari pot folosi pastele împreună cu plastelina pentru a crea diverse construcții
Pastele tubulare se pot transforma în bijuterii minunate prin colorarea lor, și înșirarea pe un șnur. Astfel, un colier sau o brățară apar ca prin minune .
Pastele în formă de fundițe pot fi colorate și pot decora cu succes o ramă foto, ideală ca și cadou pentru bunici
Așadar pastele se pot oferi si multe idei de activitati pentru copii .
La final, câteva curiozități despre paste oferite de Organizația Internațională a Pastelor:
1. Surprinzător, se pare că pastele au apărut prima data în... China prin anul 5000 ic, și nu în Italia, așa cum am putea crede, unde au început să se consume abia 4500 de ani mai tarziu
2. Te-ai întrebat vreodată câte forme de paste exista? Ei bine, se pare că cei de la Organizația Internațională a Pastelor le-au identificat și sunt peste 600 de forme de paste cu peste 1300 de denumiri.
3. Cei mai mari consumatori de paste din lume sunt italienii 26 kg de paste/an/persoana, urmați de Venezueleni și Tunisieni
4. Pastele chiar aduc fericirea! Deși sună amuzant, se pare că este dovedit științific - conținând carbohidrați aceștia cresc nivelul serotoninei ( care este hormonul fericirii răspunzător de starea de bine a organismului).
In concluzie un mare
* Pastele sunt bune pentru cei mici, mai ales atunci când alegi să le oferi paste integrale și de calitate, dar servite cu măsură
* Respectând câteva puncte cheie, poți pregăti paste ca un profesionist
* Pastele nu sunt doar pentru mâncat, ci și pentru jucat!
Informațiile despre paste prezentate în cele două articole au fost difuzate în emisiunea CUTIA PANDOREI” difuzata pe postul RADIO PUNCT . www.radiopunct.com
9 Comentarii
I am sure this piece of writing has touched all the internet users, its really really pleasant piece of writing on building up new website.
Ahaa, its fastidious dialogue about this post here at this website, I have read all that, so now me also commenting here.
I will immediately snatch your rss as I can not find your email subscription link or e-newsletter service. Do you have any? Kindly let me understand so that I could subscribe. Thanks.
What's up to all, since I am truly eager of reading this webpage's post to be updated on a regular basis. It includes pleasant stuff.
I am sure this article has touched all the internet viewers, its really really nice paragraph on building up new weblog.
Terrific work! This is the kind of information that are meant to be shared around the web. Shame on Google for no longer positioning this post higher! Come on over and consult with my web site . Thanks =)
I’ll immediately take hold of your rss feed as I can’t to find your email subscription hyperlink or newsletter service. Do you’ve any? Please permit me know so that I may subscribe. Thanks.
There is certainly a great deal to learn about this issue. I love all the points you have made.
I’ll right away clutch your rss feed as I can not find your e-mail subscription link or newsletter service. Do you have any? Kindly permit me know in order that I may subscribe. Thanks.
Scrie un comentariu