-
Coșul este gol!
Gustul dulce și aromat, textura moale și ușor de consumat, cu un conținut semnificativ de nutrienți face din banană unul dintre cele mai consumate fructe în toate etapele de dezvoltare, atât de către bebeluși, cât și de copii și adulți. Este o sursă excelentă de potasiu, vitamina B6, C și fibre.
Alege bananele care sunt galbene și se separă ușor de pe coadă, ambele fiind semne că fructul este copt. Dacă alegi să cumperi banane care sunt încă verzui le poți lăsa la copt la temperatura camerei. Pentru a se păstra cât mai mult vezi pontul Mamachef Cum păstrezi proaspete bananele.
Dacă vrei să încetinești procesul de coacere poți să păstrezi la bananele la frigider. Deși coaja va deveni maronie, fructul este bun. Pentru o aromă deplină, lasă banana să ajungă la temperatura camerei și apoi servește-o.
Dacă vrei să faci piuree de banane, poți să le și congelezi, după ce le decojești și le porționezi.
CÂND SĂ CONSUMI BANANELE
Graficul de mai jos a fost realizat având la baza studiul unui reputat nutriționist australian (Ryan Pinto), acesta luând în calcul gradul de coacere al bananei raportat la nutrienții pe care îi conține.
BANANA VERDE - NECOAPTĂ
Are un conținut ridicat de probiotice și amidon ”rezistent”, ceea ce face ca sistemul digestiv să funcționeze mai greu. De aceea, bananele verzi sunt indicate în tratarea diareei la copii.
BANANA GALBENĂ - COAPTĂ
La revedere amidon, bun venit zahăr! Bananele galbene sunt mai moi și mai dulci datorită conținutului mai ridicat de de zahăr . Acestea au și indicele glicemic mai ridicat, ceea ce le face mai ușor digerabile. Cu un conținut de amidon mai scăzut, sistemul digestiv va asimila mai repede nutrienții din banane.
BANANA CU PETE - PREA COAPTĂ
Bananele bine coapte prezintă deseori pete maro pe coajă și sunt mult mai dulci decât cele galbene. Se pare că, cu cât mai multe pete maro are cu atât conținutul de zahăr este mai ridicat. Totuși, bananele cu pete maro au un conținut important de antioxidanți care le face extrem de utile în prevenția cancerului.
BANANA MARO - FOARTE COAPTĂ
Dacă banana verde avea un conținut ridicat de amidon, acesta s-a transformat în zahăr, având și un conținut ridicat de antioxidanți.
Sper ca ghidul să te ajute să faci alegerea cea mai bună atunci când îi servești banane celui mic!
Cu drag,
Poate te interesează:
Răsfață-ți pielea cu ingredientele din cămară - Cosmetica din bucătărie
Distrează-te cu cei mici - Povești și activități pentru copii
Informații utile despre alimente - Știai că...?
Scrie un comentariu